Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Cum am inceput…

Mi-am început stagiatura în avocatura la scurt timp după ce am dat examenul de admitere în profesia de avocat în cadrul Baroului București. Deși aș fi avut posibilitatea să mă bucur o perioada mai lunga de vacanță după mii de pagini învățate, am fost nerăbdătoare să îmi găsesc un maestru și să încep să lucrez. Eram cât se poate de entuziasmată că pot în sfârșit să aplic în practică tot ce citisem anterior în cărți.

Am vrut să împărtășesc cu voi această parte din mine care adoră avocatura și tot ceea ce presupune ea.

Mi s-a întâmplat de multe ori să discut cu oameni care nu au tangență cu domeniul dreptului și care consideră avocații ca fiind acei magnați care jecmănesc oamenii sărmani cu promisiuni deșarte. Am exagerat poate puțin descrierea, dar oricum nu e departe de ceea ce mi-a fost dat să aud. Lumea consideră că avocatul este acela care apără criminalii și hoții sau care păcălește lumea. Nu am încercat până acum să schimb opinia publică despre breasla noastră, însă vreau să vă prezint și o altă viziune asupra muncii de avocat. Avocatura implica mult mai mult decât dreptul penal, fiind acoperite și arii precum dreptul familiei, succesiuni, contracte, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale, drept societar etc. Dreptul penal este doar mult mai mediatizat și faptele sunt de cele mai multe ori denaturate de presă. Avocatul nu se identifică niciodata cu infractorul și ceea ce se întâmplă în sala de judecată este de fapt asigurarea că acelui inculpat i se aplica în mod corect legea.

Avocatul este acea persoana pe care e bine sa o ai în contactele telefonului tău, fiindcă este exact omul de care ai nevoie atunci când te confrunți cu o problemă și nu ai idee cum să o rezolvi. Avocatura nu presupune doar procese, o mare parte a activității profesionale include acordarea de consultanță pe o serie de probleme juridice.

Spre exemplu, până să îmi incep stagiatura, nu mi-am dat seama cât e de greșit ca actele de stare civilă ale unei familii și contractele aferente proprietăților să fie împrăștiate prin toate sertarele locuintei, uneori chiar în mai multe locuințe. De asemenea nu verificasem niciodată până atunci dacă în actele de stare civilă ale ascendenților mei s-au strecurat erori. Ca să îți pui ordine în acte și să știi cum să faci acest lucru eficient, îți poți suna avocatul. Atunci când vrei să cumperi o casă sau un teren și vrei să verifice cineva competent actele fostului proprietar, tot la avocat apelezi. Dacă începi un job nou și nu înțelegi pe deplin clauzele din contract, îți poți suna avocatul și îl poți întreba dacă există vreo capcana în acel contract. Înainte să te căsătorești, e bine să discuți cu avocatul despre modificarea actelor de stare civilă și despre impactul modificării acestora asupra altor contracte civile pe care le ai. Dacă întâmpină copilul tău vreo problema de bullying la școală sau e implicat în diverse activități potențial periculoase, avocatul te poate ajuta să îi explici acestuia toate aceste aspecte și puteți găsi o soluție împreună. Instituția avocatului familiei este cât se poate de sănătoasă și te poate scuti de foarte multe probleme ulterioare. De regulă, în România, familiile își aleg un avocat care să le rezolve toate problemele abia după ce se confruntă cu o situație mai gravă. Ideal ar fi să ai deja un abonament la un avocat înainte de a ajunge într-o situație urgentă.

Revenim acum la periplul meu inițiatic de la București. Eu, absolventă a Facultătii de drept de la Timișoara, am luat viața în piept și am decis să aleg varianta grea pentru mine, aceea de a face stagiatura în București. La acel moment, nu cunoșteam pe nimeni care să fi avut cât de cât vreo legătură cu avocatura, așa că am pornit efectiv cu cv-ul și scrisorile de recomandare în mână și le-am depus în locurile pe care eu le-am considerat utile pentru mine. Am depus cv-uri deopotrivă la case mari de avocatura, cât și la cabinete individuale de avocat.

Deși am fost acceptată în mai multe locuri, am ales cu sufletul. Am ales singurul maestru care la interviu nu m-a închis între patru pereți pentru a mă testa din nou din cunostinte juridice ( după ce tocmai trecusem de proba de la examenul de admitere în Barou), ci persoana care mi-a testat caracterul.

Maestrul meu m-a lăsat să aștept la interviu 2 ore lângă bancomatul din interiorul Curții de Apel București în sala pașilor pierduți, răstimp în care el mă studia de la etaj că să vadă cum reacționez. Apoi, văzând că nu renunț, a venit la mine și m-a invitat să mergem la o discuție, pe bancă, în parcul din spatele instanței. Pe acea banca mi-a prezentat o serie de situații de viață, la care eu a trebuit să spun cum as reacționa. Apoi a fost printre puținii maeștri care m-au întrebat cum îmi imaginez eu stagiatura și ce îmi doresc eu de la acești doi ani de inițiere. Am fost atât de bucuroasă de cum a decurs interviul încât am uitat sa discut și aspectul financiar al stagiaturii. A rămas să vin o zi în practică pentru a vedea cum funcționează cabinetul acestuia și să decidem ulterior dacă vom colabora.

A venit și ziua mult așteptată, în care urma să văd ce înseamnă cu adevărat să fii avocat. Ne-am întâlnit tot la Curtea de Apel București fiindcă avea o cauză acolo. L-am urmărit pledând cu patos și apoi ne-am grăbit să ajungem la Judecătoria Sector 3 unde avea un alt dosar. Am ascultat cu atenție și pledoaria de acolo și pe urmă mi-a spus că trebuie să fugim, la propriu, distanța dintre Judecătoria Sector 3 și Judecătoria Sector 1, fiindcă îl anunțase deja studenta din practică faptul că urma cauza lui la rând foarte curând. Eu eram îmbrăcată office, cu tocuri înalte și în pofida acestui aspect, am fugit mai repede și mai bine decât la orice oră de sport de până atunci. Am intrat în sala de judecată exact când striga cauza maestrului meu și cu un calm desăvârșit s-a prezentat impecabil și la acest dosar. Deși mai tânără cu mai bine de 15 ani, mie mi-a luat minute bune să îmi recapăt suflul.

Probabil că pe foarte mulți stagiari, i-ar fi speriat cumplit o astfel de abordare și li s-ar fi părut neprofesională. Mie însă mi s-a părut exact mediul de care aveam nevoie ca să evoluez. Dintotdeauna am învățat cele mai multe lucruri de la oameni care și-au dat silința să mă cunoască și care și-au dorit să devin mai bună. La alte interviuri m-am simțit ca o piesă de puzzle care trebuia să înlocuiască o alta piesă de puzzle. Conta doar să am cunoștințele teoretice necesare fiindcă de latura umană oricum nu avea nimeni timp. Descurajez total o astfel de stagiatură și, din păcate, mulți colegi au acceptat să lucreze în astfel de locuri, doar pentru că era considerabil mai bine din punct de vedere financiar.

Eu am fost norocoasă din punctul acesta de vedere, fiindcă părinții mei, văzând cât sunt de încântată de maestrul meu, m-au ajutat financiar ca să îmi pot permite să locuiesc în chirie în București pe perioada stagiaturii și să am stagiatura pe care mi-o doream.

În primele 4 luni am evoluat enorm. Maestrul meu avea un rulaj constant de aproximativ 70 de dosare pe rol și aveam zilnic cauze, atât în București, cât și în alte zone din țară. Am avut zile în care pledam în 3 orașe diferite ale țării și ajungeam acasă doar cât să apuc să dorm câteva ore pentru a o lua de la capăt a doua zi. Cu toate astea, făceam toate aceste lucruri cu nesaț și absorbeam fiecare informație pe care o descopeream de la maestrul meu și de la cei din jur, pornind de la intonatia cu care își susținea cauza și terminând cu modul în care își pregătea dosarele.

După 5 luni, deja pledam în 80% dintre dosare, cu maestrul langa mine, gata să mă salveze daca aș fi avut nevoie. La început a stat lângă mine, apoi stătea pe ultima bancă din sală, doar ca să îmi asculte pledoaria. Nu știu câți dintre stagiari au o astfel de șansă. Participam la toate ședințele cu clienții și am urmărit îndeaproape toți pașii necesari pentru a administra un cabinet individual de avocatură de succes. În același timp începusem și cursurile de perfecționare pentru avocații stagiari și mă străduiam să îmi împart timpul pentru a le face pe toate cât mai bine.

Primul an de stagiatura, pot afirma cu tărie, că a fost armata mea. Am descoperit cum e să te gospodărești singură, cum e să îți drămuiești banii că să îți ajungă pentru toată luna și cum e să nu îți poți vedea familia chiar și când eram în același oraș, fiindcă nu aveam timp. Nu mi-a ieșit totul perfect din prima, dar am învățat initial din greșelile mele și apoi am învățat din greșelile altora.

Maestrul meu a avut încredere în mine. Asta am simțit de la început și așa am crescut eu în avocatură, ca un avocat cu aripi. A fost extrem de critic cu mine și m-a făcut să plâng de nenumărate ori. Ocazional ne-am și certat când aveam viziuni diferite asupra dosarelor, în același parc în care am avut interviul. Însă, nu m-am plictisit nici o secundă, iar senzația de bucurie pe care o aveam atunci când primeam vestea că am câștigat încă o cauză era incomensurabilă. Satisfacția pe care o resimți atunci când îi poți spune clientului tău că i-ai rezolvat o problema pe care el ți-a încredințat-o e maximă.

Mi-am finalizat stagiatura prin participarea la un concurs ce presupunea prezentarea unei teme juridice la Palatul Parlamentului, în fața tuturor Decanilor Barourilor din tara și a unor distinși invitați din alte țări. Emoția pe care am resimțit-o prezentând tema mea în fața unui auditoriu atât de însemnat a fost imensă, însă odată ajunsă pe podium, am devenit Andrada – avocatul stăpân pe sine și am vorbit elocvent și fără probleme. M-am bucurat enorm când la final am fost recompensată cu o plasă întreagă de tratate de drept, proaspăt scoase de la editură și care m-ar fi costat o mică avere. Apoi, a urmat un bal al avocaților unde am avut onoarea sa îl cunosc și pe Decanul Baroului Timiș de la vremea respectivă.

Fostul Decan al Baroului Timis

Din al doilea an de stagiatură, am știut deja că vreau sa îmi deschid propriul cabinet de avocatură și să lupt pentru a-mi forma clientela. Mi-am deschis cabinet în București, însă după un an, mi-am dorit să mă întorc în Timișoara și să încerc să îmi fac un drum și acasă.

Primul contact cu colegii din Baroul Timiș a fost la Balul avocaților, unde am mers însoțită de soțul meu. Toată lumea era convinsă că el este avocatul și eu însoțitoarea lui. Apoi, mai mereu, îmi spuneau colegii că am accent de București și că nu sunt din zonă. Nu mi-a fost foarte ușor să mă readaptez înapoi acasă, însă nu am regretat decizia luată. Știam că la un moment dat, lucrurile se vor aranja și voi putea profesa liniștită. Baroul București va rămâne mereu în sufletul meu ca fiind locul meu de început, locul unde mereu voi pleda cu drag și unde am lăsat oameni dragi mie, însă Baroul Timiș este acum casa mea.

Am avut șansa de a colabora cu o firmă foarte bună de avocatura din Timișoara, unde m-am dezvoltat profesional și pe alte arii decât cele în care lucrasem cu precădere în București, continuând totodată să lucrez și la cabinetul meu individual de avocatură. Toate acestea le-am făcut până la intrarea in concediul de creștere copil.

Cu mare bucurie, vă anunț astăzi revenirea mea în profesie, în cadrul cabinetului individual de avocatură, după o perioadă în care am fost deopotrivă în concediu de creștere copil și mi-am revenit după tratamentul cu chimioterapie și imunoterapie pentru limfomul non-hodjkin.

Am revenit cu alt elan, altă mentalitate și cu o dorință nemărginită de a rezolva problemele persoanelor din jurul meu.

2 gânduri despre „Cum am inceput…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: