Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Din viata unui pacient cu cancer – partea a patra

Dupa 12 zile de internare, in care am avut complicatiile pe care vi le-am relatat in partea precedenta, am primit vestea extraordinara ca ma poate externa.

A venit tata cu masina sa ne ia la apartamentul din Viena pe mine si pe Vali si eram foarte fericiti ca am trecut cu bine si de aceasta complicatie. Urma sa am 24 de ore, inistita, in patul meu. Inainte de a iesi din spital, mi-a prelevat din nas si gat mostra pentru pcr pentru corona virus. Era procedura standard, avand in vedere ca urma sa ma reinternez pentru cura II de chimioterapie.

M-am trezit a doua zi la ora 9. Am dormit ca un bebelus. Ce buna era viata fara un tub intre coaste. Puteam in sfarsit sa respir fara sa ma doara. Inca ma resimteam dupa operatia la plamani, dar durerile erau suportabile. Tocmai ce hotarasem cu Vali sa plece el in Romania sa o vada pe Victoria, caaaaaaaaand…suna telefonul. Era Daniela ( cea care se ocupa de pacientii de la clinica). I-a spus lui Vali ca trebuie sa venim de urgenta la spital toti trei ( eu, Vali si tata) pentru ca mi-a iesit testul de corona pozitiv si trebuie sa ne testeze pe toti trei.

Din nou s-a prabusit cerul pe mine…Eram epuizata dupa evenimentele recente care avusesera loc si nu imi doream decat sa am 24 de ore in care sa ma odihnesc si sa ma remontez.

Corona pozitiv? …stiam deja ca asta inseamna ca nu voi mai putea continua tratamentul cu chimioterapie si ca sansa de supravietuire cu corona dupa ce plamanul meu stang nu mai functiona bine era minima. Exista posibilitatea sa fie un fals pozitiv, dar mi-au spus ca nu au avut niciun fals pozitiv pana atunci. Va dati seama ce a fost in sufletul meu…am plans pe drum pana la spital si la spital, in timp ce ne preleva mostrele pentru test. Mie mi-au facut pcr, iar lui Vali si tata test rapid. In 15 minute am aflat ca ei doi erau negativi, insa rezultatul la pcr pentru mine urma sa ajunga dupa-masa. Ne-am intors la apartament si am asteptat cu sufletul la gura rezultatul testului meu. Intre timp, s-a declansat o adevarata isterie la clinica, fiindca din cauza mea a trebuit sa se testeze absolut tot stafful din spital, ca sa depisteze de unde as fi putut lua corona in perioada in care am stat internata. Toata lumea a iesit negativa la testele rapide, ceea ce era incurajator.

La ora 17 a venit si rezultatul meu…NEGATIV !!! Am fost atat de bucuroasa! Am eliminat repede starea de panica care ma cuprinsese si am profitat de timpul ramas ca sa incerc sa ma relaxez. A trebuit sa mai fac inca un pcr pana sa ma reprimeasca la spital, ca sa fie siguri de rezultat, asa ca am privit toata povestea aceasta ca fiind inca o zi de odihna castigata.

Dupa doua zile la apartament, m-am internat pentru cura a doua de chimioterapie.

Va spuneam de domnul dr. Koestler ca e un om minunat, pe langa faptul ca e un doctor oncolog de elita. Stia ca nu dispunem de prea multe fonduri si ca acest tratament e foarte costisitor, asa ca mi-a propus sa nu mai stau internata in perioada in care fac chimioterapie, ci sa o fac in regim de ambulatoriu. Astfel, reduceam costurile de cazare in spital, care sunt considerabile. Zis si facut!

Am plecat acasa seara, dupa prima zi de perfuzii, care a durat aproximativ 14 ore. Am ajuns la ora 23 30 si am fost fericita sa nu fiu singura noaptea. Dimineata am plecat la spital si am facut pentru prima data chimioterapie in regim de ambulatoriu.

Scaunul pentru pacientii care fac chimioterapie

M-am inarmat cu o carte buna (de la Coralia) si cu un playlist de colinde de Craciun (perfecte pentru psihic) si am fost pregatita pentru o noua zi de chimioterapie.

Acum simt ca e o ocazie prielnica sa ii multumesc prietenei mele Coralia pentru tot ce a facut pentru mine! Din prima clipa in care a aflat de diagnosticul meu, a fost non stop alaturi de mine. Si cand va spun non stop, nu exagerez deloc. Am vorbit cu ea pe whats app la cele mai neobisnuite ore ale noptii si mi-a raspuns mereu imediat. S-a ocupat activ in campania mea de strangere de fonduri si a mobilizat lumea. Mi-a trimis o sumedenie de lucruri dragute, menite sa imi ocupe timpul si sa ma motiveze sa lupt cu boala. Nu exagerez cand va spun ca mi-a trimis un troler mare cu carti de toate felurile ( beletristica, carti de meditatie si de psihologie, carti de nutritie speciale pentru bolnavii de cancer), uleiuri esentiale si multe alte lucruri dragute. Ii doresc fiecarei persoane care trece prin ce am trecut eu, sa aiba „o Coralie” langa ei, caci o prietenie ca a ei e de nepretuit!

Nu a fost singura persoana care m-a ajutat sa trec peste momentele grele. Toti prietenii mei mi-au fost alaturi, atat moral, cat si financiar. De asemenea, au fost foarte multe persoane care mi-au scris mesaje si s-au rugat alaturi de mine.. E foarte placut sa vezi ca cei din jurul tau au incredere ca te poti vindeca si iti comunica acest lucru. E poate una din cele mai puternice arme pe care o poti primi impotriva cancerului.

M-a ajutat foarte mult si faptul ca m-au contactat persoane care au avut aceeasi boala ca si mine si care se vindecasera sau care inca faceau tratament, dar erau in alta etapa a tratamentului si ma puteau ajuta cu informatii. Am primit raspunsuri la foarte multe „de ce-uri” si am stiut la ce sa ma astept. Acum ca sunt bine, incerc sa fiu eu cea care ii incurajeaza pe altii si care ofera informatii.

Dupa chimioterapie, fiecare persoana simte si resimte in mod diferit tratamentul. Insa, anumite senzatii sunt comune, iar faptul ca un alt pacient iti spune ca vor veni si zile mai bune, e o incurajare care cantareste foarte mult! Asadar recomand tuturor persoanelor bolnave sa comunice cu alti pacienti pentru ca e extrem de util pentru psihic.

Revenind la povestea mea, in salonul unde faceam chimioterapia, in fiecare zi ma intersectam cu alti pacienti care faceau si ei tratament. Am cunoscut foarte multe persoane astfel, de nationalitati diferite (Rusia, China, Cipru, Romania). La oncologie, fiecare pacient are o poveste! Cel mai mult m-a impresionat o fetita de 14 ani, care venea insotita de mama ei la tratament. Doar ea stia sa vorbeasca engleza, asa ca ii traducea mamei sale tot ce spuneau medicii si asistentii. Desi situatia ei era una grava, am vazut atata stapanire de sine si putere la aceasta fetita, incat va spun ca a devenit un exemplu pentru mine. Ne-am intersectat de mai multe ori in timpul tratamentului, iar mamica ei avea mereu grija sa ma ajute oricand parea sa am nevoie. Sper din suflet ca a primit si ea o sansa la o noua viata si ca e bine acum!

Aparatul care dozeaza chimioterapia e cat se poate de enervant pentru ca scoate in permanenta tot soiul de sunete. Chiar si acum cand scriu, pot rememora foarte usor sunetele produse de aparat. Castile cu muzica ma ajutau sa reusesc sa atipesc putin in perioada in care faceam tratamentul, iar aplicatia de pe telefon conectata la camera video instalata in camera Victoriei era mereu pornita. Mama avea grija sa stea cu Victoria in raza de actiune a camerei de filmat si uneori simteam ca sunt cu ele acolo si nu la tratament!

Tura II de chimioterapie s-a finalizat fara alte complicatii. Urmau 12 zile de pauza, in care trebuia sa ma refac dupa aceasta cura, pentru a putea face tratamentul cu metrotrexat. Dupa fiecare cura de chimioterapie, la 24 ore de la finalizarea ei, faceam o injectie pentru stimularea celulelor albe.

Primele doua zile imediat dupa tratament au fost relativ bune, in sensul in care am reusit sa ma deplasez la toaleta fara sa lesin, am urmarit impreuna cu Vali si cu tata un film si am reusit chiar sa citesc cateva randuri dintr-o carte.

De data aceasta nu am mai facut mucozita orala si m-am bucurat ca am reusit sa ma alimentez, chiar daca pofta de mancare era aproape inexistenta. Tata se chinuia in fiecare zi sa imi prepare diverse mancaruri care sa ma atraga.

Incepand cu ziua 3 de dupa chimioterapie a inceput starea de sfarseala crunta. Noaptea nu puteam sa dorm fiindca aveam cosmaruri de la cortizon, iar dimineata ma trezeam mult mai obosita decat ziua precedenta. Incercam sa ma ridic din pat si aveam cadere de tensiune. Daca nu reuseam sa ajung de la toaleta in maxim 3 minute, imi venea sa lesin. De multe ori, in drumul catre dormitor, ma asezam pe canapea in sufragerie fiindca mi se parea mult prea greu sa mai ajung in pat. Odata ajunsa in pat, orele treceau foarte greu cand eram in starea asta. Nu puteam sa fac nimic, uneori si sa ma gandesc parea greu. Vali avea mereu grija sa imi povesteasca ceva interesant sau sa ma tina in brate si sa ne imaginam cum va fi cand ma voi insanatosi. A fost mereu langa mine, pregatit sa imi ridice moralul atunci cand ma descurajam.

In a 5-a zi de la chimioterapie, am mers la clinica sa fac analize de sange si sa ma consulte domnul dr. Din nou am lesinat la spital si a fost nevoie sa imi faca o perfuzie cu vitamine ca sa ma puna pe picioare. Desi starea mea fizica clar nu era una foarte buna, domnul dr. i-a spus lui Vali pe coridor ca poate ar fi un moment propice sa ma duca acasa la Lugoj sa imi vad fetita. A considerat ca riscul de a mai face din nou alte complicatii grave e mai mic acum si ca in aceasta etapa e foarte important sa fiu bine din punct de vedere psihic, ca sa pot lupta cu boala.

Cand am auzit ca am unda verde sa merg sa o vad pe Victoria am primit aripi, desi ma simteam inca foarte rau. Am stat intinsa in masina tot drumul, cu o perna la cap si cu patura pe mine. Nu puteam sa ma ridic de pe scaun fiindca imi venea sa lesin daca stateam in sezut mai mult de 3 minute.

Cand am intrat in Lugoj, am inceput sa plang de bucurie. In timpul complicatiilor de la Viena, incepusem sa cred ca nu voi mai apuca acest moment: sa ajung acasa sa imi iau in brate puiul, iar mama sa apuce sa isi ia si ea puiul bolnav la piept.

Au fost trei zile minunate acasa! Desi am stat numai in pat si am avut dureri mari, am putut sa imi miros puiul, sa ma joc si sa dorm cu ea. A fost foarte dureros cand am ajuns acasa, fiindca a inceput sa planga atunci cand m-a vazut. Clar schimbarea era foarte mare. Nu ma recunosteam eu in oglinda, dar fetita mea de 5 luni. Imi pierdusem deja tot parul si am slabit 12 kg. Tratamentul pe care il urmam imi topea efectiv muschii, fapt care era vizibil si cu ochiul liber.

Ne-a fost tuturor teama ca imi va fi foarte greu sa ma reintorc la Viena dupa ce ajung langa Victoria, insa am avut maturitatea necesara sa inteleg ca trebuie sa continui tratamentul ca sa ma pot intoarce apoi sanatoasa acasa. Eram atat de slabita incat nu puteam nici macar sa ii schimb scutecul. Am imbratisat-o si am stat cu ea in brate in pat cateva ore in ziua plecarii. Desi aveam mari sperante ca tratamentul va reusi, mi-am luat ramas bun in gand de la ea si de la mama si m-am pregatit psihic si pentru eventualitatea in care nu o sa le mai vad vreodata, in cazul in care ar fi aparut vreo complicatie fatala. Prima data cand am plecat la Viena, nu am stiut exact ce urmeaza si nu am facut acest lucru. Asadar, m-am intors impacata sufleteste la Viena si incarcata cu multa multa dragoste! A fost terapie curata!

A urmat apoi imediat tratamentul cu metrotrexat, despre care am sa va povestesc intr-un articol viitor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: